Totul a pornit de la “Ciubi”…Cine cui ii spune “Ciubi”, da de ce?, care este provenienta?, multiple alte analogii venite dimineata tot in 41, leaganul culturii.
“Ciubi” e de dimineata, e un fel de “Iubi” mai ciufulit. Cu freza lui out of bed ma priveste cu ochii lui de cacaractita sociopata, se alinta, se gudura, isi intinde oasele amortite si cere cafea.
Azi e “Ciufi”. Ciufut, neciufut, fara chef de expeditii in al noulea cer. “Ursuletul meu gumat” imi da mesaj de indata ce ajunge la birou, daca are birou, dar majoritatea timpului si-o petrece la cafea.
“Puiu” e ceva de n-ar mai fi. E un alint cu influente zgribulite, cu miros de iarba proaspat cosita si balegar. E o chestie care se sperie cand aude cuvantul maritis. E vag aschilambic si isi dezvolta cariera spre a atinge punctul cand va deveni Avortonul Prafuit. E clar ca desparitirea s-a produs.
Din ciclul Frumoasa si bestia, Doamna si Vagabontul, se iveste din strafunduri Monstru. Monstru e dragut pentru ca poate fi un alint pozitivo-negativ, depinde de intonatia cu care a fost investit. “Monstrule, te iubesc!”, cum suna asta!?! Parca nu iti ridica glicemia pana la cer.
“Puf”, “Iub”, “Pup”, “Pupu”, “Gurita”, “Tzitzi”, “Tutzu”…
“Printule”, ti-ai parcat aiurea caleasca si ti-au ridicat-o de pe Dorobanti. Apelativ manelistico-primitiv, amintind de un basm modern, cu Q7 alb si Jvarovschi.
Ma inclin in fata celor care nu folosesc aceste cuvinte, doar daca dragostea e oarba si cum e, va accept pentru ca e natural si normal sa iti iubesti semenii!
Asa ca va pupi, pe toti Ciufii, Ciubii, Printii, Monstrii, Puii, pentru ca azi nu sunt supi pe voi! :))))
